Joi, 30 mai 2024, nu a fost o zi obișnuită. A fost o zi în care orașul nostru a strălucit în culori vibrante și emoții puternice datorită unei acțiuni deosebite, un marș în care elevii și profesorii liceului nostru au purtat cu mândrie culorile speranței și determinării în lupta împotriva cancerului.
Tema evenimentului a fost una profundă - reziliența. Am ales să reflectăm asupra acestei calități extraordinare care definește omenirea în fața adversităților. Reziliența nu înseamnă doar a trece prin momente dificile, ci și a ne ridica din ele cu mai multă putere și înțelepciune.
Am fost martorii unei forțe incontestabile în comunitatea noastră - forța de a ne susține reciproc și de a arăta că suntem mai puternici împreună. Fiecare pas pe care l-am făcut a reprezentat un angajament pentru viitorul nostru, un viitor în care speranța și solidaritatea rămân întotdeauna în prim-plan!
Mulțumim, Diana Ianto pentru idee și inițiativă!
Mulțumim, Liana Ostrovăți pentru obținerea aprobărilor necesare mobilizării unui număr impresionant de persoane in inima orașului nostru!
Mulțumim, Adriana Muntean pentru organizare!
Mulțumim, Cristiane Madar pentru recuzita clasei tale!
Mulțumim, Raluca Muntean pentru afișe!
Mulțumim, Mariana Borbely pentru imagini!
Mulțumim, Daria Fisan pentru puterea de convingere!
Adevărul este că Florian Zeller, dramaturg francez contemporan, a scris o piesă savuroasă pe care actorii Naționalului timișorean au interpretat-o senzațional! Folosind instrumentele comediei, ale replicii scânteietoare și ale falselor clișee, Adevărul este în fapt o poveste despre o perpetuă și generalizată minciună. Personajul principal, un mincinos într-o lume imensă de mincinoși, este obsedat cum altfel, de adevăr. Aventurile acestui mincinos notoriu, pe care toți cei din jur îl înșală, fac din Adevărul lui Zeller un palpitant joc în oglindă, unde minciuna este laitmotiv-ul.
Distribuția spectacolului i-a adus la rampă pe talentații actori Matei Chioariu, Alina Ilea, Cristina König și Romeo Ioan, nume importante ale trupei Naționalului timișorean. Costumele și decorul îi aparțin scenografului Tudor Prodan. Regia artistică a spectacolului este semnată de Radu Iacoban.
Provocarea a fost ca toți amatorii(căci putem nu-i așa folosi deja acest termen?) de teatru să aibă un loc în sala de spectacol; și nu au fost puțini!!! Prin urmare, am cucerit frumoasa arenă a Thaliei și ne-am bucurat, așa cum numai NOI știm s-o facem, de fiecare moment, am râs, cum numai NOI știm s-o facem, de fiecare replică și secvență cu dublu, chiar triplu înțeles.
Și pentru că am fost spectatorii ideali și am avut ”energie bună” la sfârșitul reprezentației, Matei Chioariu însuși, secondat atât de frumoasele Alina Ilea și Cristina Konig, cât și de taciturnul dar nu mai puțin interesantul Romeo Ioan ne-au mulțumit în felul lor. Stau mărturie numeroasele fotografii ad-hoc și ipostazele mai mult sau mai puțin hazlii în care diferitele aparate foto(a se citi telefoane) ne-au surprins!
Da! ne place la teatru! Prin urmare, am promis solemn actorilor că vom fi alături de ei; să-i susținem, să-i aplaudăm la scenă deschisă și ne bucurăm de talentul lor!
Pe afiș, la loc de cinste, alături de cei 150 de iubitori de teatru, se află numele unor dăscălițe temerare( și nu e o figură de stil); chapeau bas pentru Camelia Cucov, Miruna Băjenaru și Diana Ianto!!!
Parte a proiectului de prevenire a infracțiunilor contra persoanei(prevenirea victimizării minorilor), derulat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Consiliul Județean Timiș, Penitenciarul Timiș, Mitropolia Banatului și alți parteneri, Liceul Teoretic ”Ioan Jebelean” și-a delimitat zona de interes, dezbatere, diseminare, combatere și conștientizare: ”Dependența de online”.
Proiectul, desfășurat de-a lungul anului școlar 2023/2024, a debutat cu alegerea membrilor Infocentrului, a temei și evident a modalităților de punere a lui în practică; conduși de Iulia Meszaros, membri echipei : Aranghelovici Marko, Hailemas Renata, Popa Ariana, Tamas David și Matyas Alexis au reușit să antreneze în discuții și polemici, mai mult sau mai puțin aprinse, elevii claselor a IX-a și a X-a, discuții privind efectele nefaste pe care abuzul de online îl poate avea asupra lor. În termeni mai mult sau mai puțin tehnici, dar compatibil cu nivelul lor de înțelegere, mesajul a fost unul tranșant: dependența de online poate conduce la o alterare a funcțiilor cognitive și o degradare semnificativă a relațiilor și comportamentelor sociale.
Joi, 14.05.2024, la Colegiul Național de Artă ”Ioan Vidu” din Timișoara au fost prezentate, într-o manieră inedită, rezultatele activității tuturor infocentrelor de la nivelul școlilor implicate. Echipa Liceului Teoretic ”Ioan Jebelean”, însoțită de un grup de susținători înfocați, a prezentat un documentar în care tema acestei dependențe a fost ilustrată atât din perspectiva efectelor, uneori ireversibile, cât mai cu seamă a alternativei, a opțiunilor, a alegerilor potrivite! Au reușit, cu câteva cadre și imagini potrivite, să creioneze o nouă lume!
Și pentru că iubim atât de mult să desenăm, revenim inevitabil la Saint-Exupery ”S’il vous plaît… dessine-moi un mouton…” sau, de ce nu…, o lume mai bună, o lume în care dependențele, de orice natură, pur și simplu să dispară !!!
Într-o lume dominată de agitație, superficialitate și o goană nebună după nou, integrarea unui clasic, fie el chiar marele Caragiale, reprezintă o provocare colosală. Punerea în scenă a unei noi variante a piesei "O scrisoare pierdută" fără a cădea în capcanele banalității, redundanței sau mediocrității devine o sarcină extrem de dificilă și delicată. Și totuși, actorii Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara au reușit să o facă și să ne cucerească deopotrivă. Cu o delegație remarcabilă ca și număr ( > 5! [factorial] ), am cucerit sala mare a Operei Naționale. Am râs la unison, cu gura până la urechi și am fost cuceriți de farmecul acestui clasic al teatrului românesc. Ne-am simțit cu adevărat bine într-o reprezentație plină de surprize, iar energia contagioasă a actorilor ne-a făcut să ne simțim ca și cum am fost pe scenă alături de ei!
Pentru că ați avut puțintică răbdare .. și ați ajuns cu lectura până în acest punct .. iar eu am avut răgazul necesar pentru a-mi contura o părere despre ceea ce am văzut ieri seară pe scena Teatrului Național din Timișoara, fără a avea intenția sau pretenția unui comentariu literar (este vorba totuși despre ”O Scrisoare Pierdută” și toată lumea ar trebui să o știe .. dacă nu o știți, faceți bine și puneți mâna pe carte) iată deci povestea pe scurt: Suntem în mijlocul unei campanii electorale (ironic, nu-i așa?!?) undeva într-un orășel de provincie. Avocatul Nae Cațavencu se agață de funcția dorită (deputat, desigur) cu dinții și nu se oprește de la nimic pentru a o obține. Așa că-l șantajează pe Tipătescu, prefectul județului, un tip șarmant, cu publicarea la gazetă a unei scrisori de dragoste, pierdută de iubita lui, Zoe Trahanache, soția șefului local al partidului. Zoe profită de toate “armele” pe care le are la îndemână ca să-și convingă iubitul și soțul să cedeze. Exact când crede că a reușit, politica "de la centru" dictează apariția lui Agamemnon (cuceritorul Troiei) Dandanache, un nou jucător în terenul politicii locale. Pe lângă toate acestea, Trahanache, un maestru al jocului politic, nu stă degeaba, iar șantajatorul devine șantajat. În bătaia (la propriu) organizată de polițistul Ghiță Pristanda și ”șeful", Cațavencu își pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea incendiară, care, cu ajutorul Cetățeanului Turmentat, ajunge din nou în mâinile frumoasei și nestatornicei Zoe.
Nu ne-au scăpat detaliile care scot încă o dată în evidență talentul regizorului (al regizoarei, ca să fim corecți, Ada Lupu) și al scenografilor. Foarte des este prezent pe scenă un mop și o găleată, am înțeles ideea de insalubritate și modul excelent de a explica starea politicii, chiar și actuale. Personajul Ghiță (Bogdan Spiridon)este savuros, este mare cât tot spectacolul, joacă (din picioare, după cum îi spune și numele) absolut pe tot parcursul piesei după cum îi cântă unul și altul. Servilismul funcționarului public este scos în evidență de tava cu pahare pe care o poartă tot timpul. Cuplul spumos, Farfuridi și Brânzovenescu au tot timpul o traistă / servietă după ei, pregătiți deci oricând pentru ceea ce numim azi traseism politic. Zoe, ee, Zoe, interpretată magnific de Claudia Ieremia, a captat atenția complet. Multitudinea de peruci, în culori diferite, ne-au ajutat să-i înțelegem diversitatea de fațete pe care le-a afișat. Mărturisesc că m-a frapat hamacul de pe scenă de la domițiliul prefectului. Să fie un simbol al confortului sau indolenței, aducând o notă de ironie și umor subtil în contextul intrigilor politice și sociale din piesă? Sau poate sugerează o atmosferă relaxată, contrastând cu agitația din jurul personajelor? Poate reflectă un simbol al trădării sau al lucrurilor ascunse, fiind un potențial loc în care personajele au conversații discrete sau întâlniri clandestine. Mergeți și vedeți piesa și sunt deschisă la discuții pe această temă.
Caragiale rămâne la fel de pertinent în ziua de azi precum era acum 100 de ani. Soțietatea noastră este încă profund coruptă, iar jocurile de culise sunt la fel de omniprezente. La fel ca personajul Trahanache, mulți oameni aleg să vadă doar ceea ce le convine. Prea multe femei optează pentru căsătorii bazate pe confortul financiar, doar pentru a realiza ulterior că au nevoie de mai mult și își caută un Tipătescu. Cetățeanul turmentat poate fi încă oricine, eu sau tu sau noi, toți bieții amețiți, rămași fără variante de alegere, obligați mereu să alegem răul cel mai mic. Și în ceea ce privește trădarea, există aceeași abordare: "Trădare, trădare, dar să știm și noi!"
Mulțumim, Adriana Muntean pentru o seară delicioasă!
Încheierea i-o las tot lui Caragiale ”Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă – noi am râs destul”
Elevii Liceului Teoretic Ioan Jebelean beneficiază, periodic de activități educative diverse ce urmăresc, nu doar pregătirea pentru viață, ci și ieșirea din cotidianul banal.
Luna februarie, astfel, s-a dovedit extrem de bogată în propuneri venite din partea cadrelor didactice. În urmă cu doi ani, în România, a fost promulgată o lege conform căreia, în fiecare an, în 15 ale lunii februarie să se sărbătorească Ziua lecturii în instituțiile de învățământ. Și, pentru că cititul trebuie să reprezinte pentru tinerii noștri o activitate zilnică, dascălii de limba și literatura română le-au propus elevilor să se prezinte la oră cu cartea preferata. Într - un cadru relaxant, la un pahar de ceai și la un pahar de vorbă, copiii au povestit colegilor lor, pe scurt, conținutul romanului iubit, astfel încât, să îi motiveze și pe acești să parcurgă prin lectură cartea respectiva. Impresionant a fost că toți tinerii au venit la oră cu o carte și și-au susțiut punctul de vedere, răspunzând, chiar, la întrebări suplimentare.
Activitatea, foarte reușită, a fost propusă pentru a le deschide elevilor apetitul și dragoste pentru cărți și pentru a-i determina să citească, în fiecare zi, măcar câteva pagini.
La sfârșitul orei, elevii au făcut schimb de cărți și au notat pe tabla cele mai atractive titluri pentru a tine seama de ele în viitor.
Salutări strălucitoare ca și turnul Eiffel la începutul fiecărei ore de după apus!
Astăzi vă aducem povești și amintiri din Paris, orașul care ne-a furat nu doar inimile și ne-a umplut sufletele cu magie și aventură!
Am început cu Montmartre, cartierul pitoresc și boem al Parisului, unde străzile înguste ne-au purtat printre artiști, cafenele cochete și boulangerii fermecătoare. Catedrala Sacré-Cœur ne-a răsplătit cu o panoramă uimitoare a orașului, o recompensă pe măsura celor 222 trepte urcate cu sufletul la gură. Fiecare lumânare aprinsă aici de grupul nostru a reprezentat o intenție sau o dorință specială, o cerere pentru ajutor divin sau recunoștință pentru binecuvântările primite. La ceas de seară târzie ne-am strâns în jurul a câtorva mese dintr-un restaurant micuț și cald, într-o atmosferă rustică și chic și am savurat preparate culinare deosebite.
Pașii ne-au purtat apoi înspre vestitul Moulin Rouge, deschis în 1889 și devenit rapid un simbol al vieții de noapte pariziene. Vârsta personajelor principale ale acestei scrisori ne-au permis să admirăm clădirea doar de afară, fără să asistăm la un spectacol de cabaret, despre care știm că sunt îndrăznețe, pline de energie, senzualitate și glamour.
Dimineața următoare ne-am pierdut în luxul și istoria Palatului Versailles, am admirat grădinile fermecătoare și saloanele regale care încă respiră opulență. Château de Versailles ne-a transpus într-o altă epocă, plină de fast și splendoare, în timp ce ne imaginăm viețile pompoase ale monarhilor francezi.
Muzeul Luvru și-a deschis porțile către un univers fascinant al artei, unde fiecare colțișor ascundea o poveste captivantă și o capodoperă surprinzătoare. Ne-am împărțit în tabere, am primit harta muzeului și am pornit la o întrecere foarte serioasă de bifat obiective din muzeu. Pe rând, ne-am bucurat de Mona Lisa, care era totuși la locul ei, deși suntem aproape siguri că nu este originalul, doar Mr. Bean a distrus, în film, tabloul. Am aflat că este cel mai faimos și totodată scump exponat ($860,000,000) din Musée du Louvre, muzeu care nu se va despărți totuși niciodată de Mona Lisa, ceea ce face ca tabloul să fie neprețuit. Venus din Milo și Victoria din Samothrace ne-au așteptat cu interes. Rembrandt are 4 capodopere expuse în muzeu. Statuia Ain Ghazal este cel mai vechi exponat (7000 î.H.). Am vrut NOI să vedem și "Libertatea Conducând Poporul" a lui Delacroix, dar se afla într-o zonă închisă din cauza unor lucrări de reabilitare. Am bifat Codex Hammurapi, regele babilonian care a pus pe "hârtie" = a se citi diorit, "legea talionului'", exponat datând din perioada Egiptului antic și am căzut de acord că nu ne-ar ajunge ani de zile să surprindem misterul ascuns în spatele fiecărei lucrări de artă. Am fost, evident toți declarați câștigători, pentru că, de fapt, ne-am bătut doar cu timpul.
Galeriile Lafayette au urmat și ne-au răpit cu eleganța și rafinamentul lor, oferindu-ne o doză generoasă de glamour parizian. Am profitat, evident, și de panorama vizibilă de pe acoperiș și am furat ploii din ce în ce mai generoase, câteva imagini, totuși clare!
Turnul Eiffel, o icoană a orașului, ne-a întâmpinat cu o panoramă spectaculoasă a Parisului și cu emoții care ne-au luat respirația. Am urcat cu liftul, din cauza vremii nefavorabile, pentru că după o zi de bătut Parisul la pas, sigur că ne-am dorit în sinea noastră să urcăm pe scări. Din păcate, nu s-a putut, ne-am sacrificat și am luat liftul pentru a ajunge la 300 de metri deasupra orașului luminilor. Am descoperit în vârf o cameră în care se ascundeau de vântul și de ploaia devenită deja foarte serioasă Thomas Edison, Gustave Eiffel și fiica sa, Claire. Am aflat ulterior că erau doar figuri de ceară.
Am avut privilegiul să ne îmbarcăm într-o plimbare cu vaporașul pe Sena, fluviul care străbate sufletul Parisului. Sub o ploaie ușoară deja, de după-amiază, am navigat pe apele sale, admirând grandoarea clădirilor istorice și frumusețea podurilor romantice care îi încântă malurile. Am urmărit cu ochii mari de uimire frumusețea ireală a podului Alexandru al III-lea (simbolul prieteniei franco-ruse).
Desigur, nu puteam să ratăm simboluri precum Arcul de Triumf și Champs-Élysées, unde am pășit cu mândrie pe urmele istoriei și ale eleganței.
Atelierul Brâncuși și centrul cultural Pampidou ne-au deschis inimile către lumea fascinantă a artei moderne și contemporane.
Ploaia a fost un factor care ne-a încercat rezistența, dar nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de fiecare moment. A fost o ploaie persistentă serioasă, dar ca o echipă plină de entuziasm și determinare ce suntem, am continuat să ne distram și să ne creăm amintiri de neuitat!
Mulțumim Adriana Muntean că ai pus la cale această aventură minunată!
Mulțumim, Paris, pentru că ne-ai învățat să visăm mai mare și să trăim mai intens! Nu am spus ”adio”, ci doar "au revoir"! Îți mulțumim pentru fiecare moment minunat și promitem să ne întoarcem cât de curând posibil!
