Astăzi, liceul nostru a fost inundat de o mare de roz, ca simbol al speranței și solidarității în lupta împotriva cancerului. Aceasta culoare vibrantă ne-a amintit că împreună putem aduce un strop de lumină și putere celor care se confruntă cu această boală. Elevii și profesorii noștri au ales să poarte roz pentru a transmite un mesaj clar: nu sunteți singuri, suntem alături de voi!
Vă invităm să urmăriți interviurile realizate de Romina Uveghes și Alex Țigu!
Joi, 30 mai 2024, nu a fost o zi obișnuită. A fost o zi în care orașul nostru a strălucit în culori vibrante și emoții puternice datorită unei acțiuni deosebite, un marș în care elevii și profesorii liceului nostru au purtat cu mândrie culorile speranței și determinării în lupta împotriva cancerului.
Tema evenimentului a fost una profundă - reziliența. Am ales să reflectăm asupra acestei calități extraordinare care definește omenirea în fața adversităților. Reziliența nu înseamnă doar a trece prin momente dificile, ci și a ne ridica din ele cu mai multă putere și înțelepciune.
Am fost martorii unei forțe incontestabile în comunitatea noastră - forța de a ne susține reciproc și de a arăta că suntem mai puternici împreună. Fiecare pas pe care l-am făcut a reprezentat un angajament pentru viitorul nostru, un viitor în care speranța și solidaritatea rămân întotdeauna în prim-plan!
Mulțumim, Diana Ianto pentru idee și inițiativă!
Mulțumim, Liana Ostrovăți pentru obținerea aprobărilor necesare mobilizării unui număr impresionant de persoane in inima orașului nostru!
Mulțumim, Adriana Muntean pentru organizare!
Mulțumim, Cristiane Madar pentru recuzita clasei tale!
Mulțumim, Raluca Muntean pentru afișe!
Mulțumim, Mariana Borbely pentru imagini!
Mulțumim, Daria Fisan pentru puterea de convingere!
Adevărul este că Florian Zeller, dramaturg francez contemporan, a scris o piesă savuroasă pe care actorii Naționalului timișorean au interpretat-o senzațional! Folosind instrumentele comediei, ale replicii scânteietoare și ale falselor clișee, Adevărul este în fapt o poveste despre o perpetuă și generalizată minciună. Personajul principal, un mincinos într-o lume imensă de mincinoși, este obsedat cum altfel, de adevăr. Aventurile acestui mincinos notoriu, pe care toți cei din jur îl înșală, fac din Adevărul lui Zeller un palpitant joc în oglindă, unde minciuna este laitmotiv-ul.
Distribuția spectacolului i-a adus la rampă pe talentații actori Matei Chioariu, Alina Ilea, Cristina König și Romeo Ioan, nume importante ale trupei Naționalului timișorean. Costumele și decorul îi aparțin scenografului Tudor Prodan. Regia artistică a spectacolului este semnată de Radu Iacoban.
Provocarea a fost ca toți amatorii(căci putem nu-i așa folosi deja acest termen?) de teatru să aibă un loc în sala de spectacol; și nu au fost puțini!!! Prin urmare, am cucerit frumoasa arenă a Thaliei și ne-am bucurat, așa cum numai NOI știm s-o facem, de fiecare moment, am râs, cum numai NOI știm s-o facem, de fiecare replică și secvență cu dublu, chiar triplu înțeles.
Și pentru că am fost spectatorii ideali și am avut ”energie bună” la sfârșitul reprezentației, Matei Chioariu însuși, secondat atât de frumoasele Alina Ilea și Cristina Konig, cât și de taciturnul dar nu mai puțin interesantul Romeo Ioan ne-au mulțumit în felul lor. Stau mărturie numeroasele fotografii ad-hoc și ipostazele mai mult sau mai puțin hazlii în care diferitele aparate foto(a se citi telefoane) ne-au surprins!
Da! ne place la teatru! Prin urmare, am promis solemn actorilor că vom fi alături de ei; să-i susținem, să-i aplaudăm la scenă deschisă și ne bucurăm de talentul lor!
Pe afiș, la loc de cinste, alături de cei 150 de iubitori de teatru, se află numele unor dăscălițe temerare( și nu e o figură de stil); chapeau bas pentru Camelia Cucov, Miruna Băjenaru și Diana Ianto!!!
Parte a proiectului de prevenire a infracțiunilor contra persoanei(prevenirea victimizării minorilor), derulat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Consiliul Județean Timiș, Penitenciarul Timiș, Mitropolia Banatului și alți parteneri, Liceul Teoretic ”Ioan Jebelean” și-a delimitat zona de interes, dezbatere, diseminare, combatere și conștientizare: ”Dependența de online”.
Proiectul, desfășurat de-a lungul anului școlar 2023/2024, a debutat cu alegerea membrilor Infocentrului, a temei și evident a modalităților de punere a lui în practică; conduși de Iulia Meszaros, membri echipei : Aranghelovici Marko, Hailemas Renata, Popa Ariana, Tamas David și Matyas Alexis au reușit să antreneze în discuții și polemici, mai mult sau mai puțin aprinse, elevii claselor a IX-a și a X-a, discuții privind efectele nefaste pe care abuzul de online îl poate avea asupra lor. În termeni mai mult sau mai puțin tehnici, dar compatibil cu nivelul lor de înțelegere, mesajul a fost unul tranșant: dependența de online poate conduce la o alterare a funcțiilor cognitive și o degradare semnificativă a relațiilor și comportamentelor sociale.
Joi, 14.05.2024, la Colegiul Național de Artă ”Ioan Vidu” din Timișoara au fost prezentate, într-o manieră inedită, rezultatele activității tuturor infocentrelor de la nivelul școlilor implicate. Echipa Liceului Teoretic ”Ioan Jebelean”, însoțită de un grup de susținători înfocați, a prezentat un documentar în care tema acestei dependențe a fost ilustrată atât din perspectiva efectelor, uneori ireversibile, cât mai cu seamă a alternativei, a opțiunilor, a alegerilor potrivite! Au reușit, cu câteva cadre și imagini potrivite, să creioneze o nouă lume!
Și pentru că iubim atât de mult să desenăm, revenim inevitabil la Saint-Exupery ”S’il vous plaît… dessine-moi un mouton…” sau, de ce nu…, o lume mai bună, o lume în care dependențele, de orice natură, pur și simplu să dispară !!!
Într-o lume dominată de agitație, superficialitate și o goană nebună după nou, integrarea unui clasic, fie el chiar marele Caragiale, reprezintă o provocare colosală. Punerea în scenă a unei noi variante a piesei "O scrisoare pierdută" fără a cădea în capcanele banalității, redundanței sau mediocrității devine o sarcină extrem de dificilă și delicată. Și totuși, actorii Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara au reușit să o facă și să ne cucerească deopotrivă. Cu o delegație remarcabilă ca și număr ( > 5! [factorial] ), am cucerit sala mare a Operei Naționale. Am râs la unison, cu gura până la urechi și am fost cuceriți de farmecul acestui clasic al teatrului românesc. Ne-am simțit cu adevărat bine într-o reprezentație plină de surprize, iar energia contagioasă a actorilor ne-a făcut să ne simțim ca și cum am fost pe scenă alături de ei!
Pentru că ați avut puțintică răbdare .. și ați ajuns cu lectura până în acest punct .. iar eu am avut răgazul necesar pentru a-mi contura o părere despre ceea ce am văzut ieri seară pe scena Teatrului Național din Timișoara, fără a avea intenția sau pretenția unui comentariu literar (este vorba totuși despre ”O Scrisoare Pierdută” și toată lumea ar trebui să o știe .. dacă nu o știți, faceți bine și puneți mâna pe carte) iată deci povestea pe scurt: Suntem în mijlocul unei campanii electorale (ironic, nu-i așa?!?) undeva într-un orășel de provincie. Avocatul Nae Cațavencu se agață de funcția dorită (deputat, desigur) cu dinții și nu se oprește de la nimic pentru a o obține. Așa că-l șantajează pe Tipătescu, prefectul județului, un tip șarmant, cu publicarea la gazetă a unei scrisori de dragoste, pierdută de iubita lui, Zoe Trahanache, soția șefului local al partidului. Zoe profită de toate “armele” pe care le are la îndemână ca să-și convingă iubitul și soțul să cedeze. Exact când crede că a reușit, politica "de la centru" dictează apariția lui Agamemnon (cuceritorul Troiei) Dandanache, un nou jucător în terenul politicii locale. Pe lângă toate acestea, Trahanache, un maestru al jocului politic, nu stă degeaba, iar șantajatorul devine șantajat. În bătaia (la propriu) organizată de polițistul Ghiță Pristanda și ”șeful", Cațavencu își pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea incendiară, care, cu ajutorul Cetățeanului Turmentat, ajunge din nou în mâinile frumoasei și nestatornicei Zoe.
Nu ne-au scăpat detaliile care scot încă o dată în evidență talentul regizorului (al regizoarei, ca să fim corecți, Ada Lupu) și al scenografilor. Foarte des este prezent pe scenă un mop și o găleată, am înțeles ideea de insalubritate și modul excelent de a explica starea politicii, chiar și actuale. Personajul Ghiță (Bogdan Spiridon)este savuros, este mare cât tot spectacolul, joacă (din picioare, după cum îi spune și numele) absolut pe tot parcursul piesei după cum îi cântă unul și altul. Servilismul funcționarului public este scos în evidență de tava cu pahare pe care o poartă tot timpul. Cuplul spumos, Farfuridi și Brânzovenescu au tot timpul o traistă / servietă după ei, pregătiți deci oricând pentru ceea ce numim azi traseism politic. Zoe, ee, Zoe, interpretată magnific de Claudia Ieremia, a captat atenția complet. Multitudinea de peruci, în culori diferite, ne-au ajutat să-i înțelegem diversitatea de fațete pe care le-a afișat. Mărturisesc că m-a frapat hamacul de pe scenă de la domițiliul prefectului. Să fie un simbol al confortului sau indolenței, aducând o notă de ironie și umor subtil în contextul intrigilor politice și sociale din piesă? Sau poate sugerează o atmosferă relaxată, contrastând cu agitația din jurul personajelor? Poate reflectă un simbol al trădării sau al lucrurilor ascunse, fiind un potențial loc în care personajele au conversații discrete sau întâlniri clandestine. Mergeți și vedeți piesa și sunt deschisă la discuții pe această temă.
Caragiale rămâne la fel de pertinent în ziua de azi precum era acum 100 de ani. Soțietatea noastră este încă profund coruptă, iar jocurile de culise sunt la fel de omniprezente. La fel ca personajul Trahanache, mulți oameni aleg să vadă doar ceea ce le convine. Prea multe femei optează pentru căsătorii bazate pe confortul financiar, doar pentru a realiza ulterior că au nevoie de mai mult și își caută un Tipătescu. Cetățeanul turmentat poate fi încă oricine, eu sau tu sau noi, toți bieții amețiți, rămași fără variante de alegere, obligați mereu să alegem răul cel mai mic. Și în ceea ce privește trădarea, există aceeași abordare: "Trădare, trădare, dar să știm și noi!"
Mulțumim, Adriana Muntean pentru o seară delicioasă!
Încheierea i-o las tot lui Caragiale ”Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă – noi am râs destul”
Elevii Liceului Teoretic Ioan Jebelean beneficiază, periodic de activități educative diverse ce urmăresc, nu doar pregătirea pentru viață, ci și ieșirea din cotidianul banal.
Luna februarie, astfel, s-a dovedit extrem de bogată în propuneri venite din partea cadrelor didactice. În urmă cu doi ani, în România, a fost promulgată o lege conform căreia, în fiecare an, în 15 ale lunii februarie să se sărbătorească Ziua lecturii în instituțiile de învățământ. Și, pentru că cititul trebuie să reprezinte pentru tinerii noștri o activitate zilnică, dascălii de limba și literatura română le-au propus elevilor să se prezinte la oră cu cartea preferata. Într - un cadru relaxant, la un pahar de ceai și la un pahar de vorbă, copiii au povestit colegilor lor, pe scurt, conținutul romanului iubit, astfel încât, să îi motiveze și pe acești să parcurgă prin lectură cartea respectiva. Impresionant a fost că toți tinerii au venit la oră cu o carte și și-au susțiut punctul de vedere, răspunzând, chiar, la întrebări suplimentare.
Activitatea, foarte reușită, a fost propusă pentru a le deschide elevilor apetitul și dragoste pentru cărți și pentru a-i determina să citească, în fiecare zi, măcar câteva pagini.
La sfârșitul orei, elevii au făcut schimb de cărți și au notat pe tabla cele mai atractive titluri pentru a tine seama de ele în viitor.
