În seara de duminică, când zorii noii săptămâni încă șovăiau la orizont, am lăsat grijile, nu puține, deoparte și am pășit iarăși, cu întreaga noastră ceată de iubitori de teatru, sub măreața boltă a Thaliei. Sub luminile blânde ale sălii, în murmur de așteptare și freamăt de curiozitate, ne-am alăturat celor adunați să fie martori la o poveste de demult, îmbrăcată însă într-o haină nouă, surprinzătoare.
Ei, ce ziceți, mi-a ieșit până acum introducerea în stil shakespearian sau mă trezesc mâine cu un decret de surghiun literar și exil în tărâmul postărilor anoste? Să ridic pocalul victoriei sau să mă pregătesc de osânda literară? Să-mi caut mantia și să-mi strig calul sau îmi acordați îngăduința de a continua?
Dacă mi-ați lăsat privilegiul de a duce această relatare mai departe, să purcedem, zic, spre regatul cuvintelor ce ne așteaptă!
Pe scena Teatrului Național din Timișoara, s-a desfășurat o poveste! Și ce poveste! Trădări țesute cu măiestrie, promisiuni șoptite doar pentru a fi frânte, puterea căutată cu lăcomie și menținută cu sânge – toate în fața noastră, într-o viziune modernă care ne-a făcut să privim dincolo de paginile vechi ale piesei lui Shakespeare. Și, desigur, această poveste nu a fost alta decât premiera pe scena timișoreană a piesei ”Richard al III-lea”, un spectacol care a adus la viață, pe un aranjament contemporan, ambițiile și viciile unui rege fără scrupule.
Inițial, am fost copleșiți de încărcătura negativă și de gânduri greu de urmărit, care ne-au făcut să ne simțim mai degrabă prinși într-o criză dramatică dintr-un vechi manuscris decât într-o sală de teatru contemporană. A fost destul de dificil de urmărit această poveste, ce amplifică răul până la dimensiuni aproape insuportabile.
L-am privit, uimiți, pe Richard, care în loc de spadă, purta un pistol, semn al violenței moderne, pentru a răspândi ticăloșia. Mai mult, își înregistra cu un reportofon gândurile, ca un monolog al unui rege actual, preocupat să-și frizeze conștiința. Am prins simbolistica acestor obiecte, subliniau perfect actualitatea răului, care nu mai are nevoie de armuri medievale sau de lupte cu săbii pentru a se manifesta, ci de tehnologia și manipularea vremurilor noastre. Alegeri subtile care au subliniat faptul că răul, deși transformat în aparență, rămâne la fel de actual, indiferent de vremuri. Ah, dar căpșunele misterioase și aparent nevinovate din grădina Cardinalului? Ei bine, acelea rămân un element enigmatic care încă nu a fost descifrat! Nu de către NOI!
În realitate, bietul Richard a fost, în esență, o victimă a primelor ”fake news” din istorie. "Diform, neterminat, venit înainte de vreme în această lume vie, abia pe jumătate plămădit, şi atât de dizgraţios şi ciunt încât latră câinii de le stau în preajmă", se autocaracteriza el în piesă. Studii savante au stabilit că, din contră era un tânăr agreabil, cu calităţi bune de luptător. Era într-adevăr mic de statură, dar în niciun caz deformat. Pe ”cocoașa” lui Richard, Shakespeare a așezat numeroase crime. Toţi cei care stăteau în calea ambiţiilor sale, spunea dramaturgul, sfârşeau în chinuri groaznice. Totuși, înscenarea trupei de teatru timișorene nu pune accent pe realitatea istorică, shakespeariană sau nu, cât pe pânza de intrigi țesută de personajul principal.
În mijlocul acestui tumult, nimic nu a fost mai remarcabil decât prestația actorilor, care au dat viață acestui univers înflăcărat cu o energie electrizantă. În mod special, Claudia Ieremia, în ultimul act, a strălucit cu o intensitate copleșitoare, demonstrând o stăpânire desăvârșită a rolului. A reușit să creeze un moment de neuitat, lăsându-ne pe toți cu gândurile înghețate și cu o admirație profundă pentru măiestria sa.
În concluzie, această nouă seară de teatru ne-a oferit o perspectivă unică asupra unei povești clasice, reinterpretată printr-un obiectiv contemporan. Mergeți și vedeți piesa! Și vă așteptăm cu interes apoi la o discuție, cel mai probabil, destul de aprinsă!
