2024, aprilie 17
Este sincer uimitor pentru mine cum de la o simplă idee, care la momentul respectiv părea irealizabilă, am ajuns deja la cea de-a patra ediție a proiectului nostru. Pot să zic că dacă nu aș fi implicată în organizarea acestui proiect, mi-ar fi plăcut să-l facă altcineva în locul nostru, dar nu pentru că e nespus de greu sau pentru că suntem zgârciți cu timpul nostru liber. Nu, ci pentru că credem cu adevărat în acest proiect, în impactul pe care poate să-l aibă asupra elevilor și uneori ne mai dorim și noi să ne pierdem prin public și să fim simpli ascultători, simpli elevi cărora li s-a oferit șansa de a visa spre un orizont mai mare. Îmi place să cred că elevii care vin, inițial sunt timorați, neștiind unde poate duce discuția (care probabil ar fi trebuit să înceapă deja de 10 minute, dar așa suntem noi, putem spune… fashionably late :)), care urmează să aibă loc, dar pe parcurs să își dea seama că oamenii pe care îi vad în fața lor și se uită cu respect la ei au fost oamenii care au stat în aceleiași bănci ca noi, au pornit din același punct de plecare (ca noi și voi) și mulți dintre ei au ajuns mai departe decât și-au imaginat. Se poate și vrem să vă demonstrăm asta prin acești oameni pe care îi stimăm, este incredibil de important ca cineva să-ți dea curaj să crezi în tine, să fie ca un „safety net” peste care să-ți arunci toate grijele, îngrijorările și întrebările de tipul „Dacă nu reușesc?”, „Ce fac dacă nu știu ce vreau să fac?”. Nu ești singur, nici ei nu au fost și nici tu, cititorule, nu trebuie să fii.
Ediția 3 s-a desfășurat pe data de 12 aprilie în sala mare a Primăriei, subiectul abordat a fost cariera juridică. Cei care au îndrăznit să se lupte cu acest subiect au fost Paul Petrovan, fost prefect al municipiului București și fost procuror al capitalei, și doamna Madar Olivia, avocat de drept civil în orașelul nostru. Emoția s-a resimțit din ambele părți, dar și satisfacția că am înțeles toți ceva unii despre ceilalți, suntem într-un proces continuu de învățare, adaptare, indiferent de vârstă, poziție socială sau alte diferențe prea puțin importante acum. I-am apreciat și ne-au apreciat, pe această cale le mulțumim încă o dată!
Ediția 4 s-a desfășurat pe data de 17 aprilie în sala Casteluilui Nako, subiectii de caz, pentru că așa s-au intitulat respectivii, au fost Mihai MAREȘ - Manager Resurse Umane și Diana BUZAȘ - Mediator Social Intern. Am avut constant impresia că vorbim cu niște cărți vii. Cărți care au venit cu un instrucțaj impecabil și foarte greu de pus în cuvinte despre găsirea adevăratei tale chemări. A fost coplesitor, dar în cel mai bun mod, o prezentare care ilustra pas cu pas „drumul spre succes”, adică factorii determinanți asupra dezvoltării noastre personale pe parcursul unei vieți întregi.
Ediția 4 s-a simțit foarte personală, dacă restul te-au lăsat cu zâmbetul pe buze și cu niște răspunsuri la întrebările tale, această ediție te-a fortat involuntar să faci o introspecție personală. Cred cu tărie că acesta este scopul, niciodată nu vei ști destul pentru a te putea baza doar pe cunoștințele curente, dar cel mai rău lucru este să nu încerci niciodată. Încearcă, greșește și încearcă din nou, o lume întreagă crede în tine.