Festivitatea de premiere a claselor 9-11 și încheierea oficială a anului școlar 2024–2025 a fost bifată cu succes!
Vineri, pe 20 iunie, am avut de toate: diplome, emoții, selfie-uri strategice, premii și premii speciale, fotografii amuzante și noduri la cravate, unele mai drepte ca altele, care au refuzat cooperarea până în ultimul moment. S-a aplaudat serios, s-a pozat cu entuziasm, s-a tremurat pe alocuri de frig, s-au pus ochelarii de soare, dar mai ales, au fost felicitați premianții!
Elevii claselor 9-11 au urcat ”pe scenă” cu fruntea sus, iar colegii din a XII-a, așteptându-și rezultatele la bacalaureat, ne-au lăsat și pe noi să ne simțim, măcar pentru o zi, vedetele liceului.
Felicitări tuturor pentru munca, implicarea și răbdarea din acest an! Mulțumiri tuturor celor care, în ciuda testelor, temelor, simulărilor, examenelor și clopoțelului matinal, au dus barca liceului cu eleganță și umor până la malul verii.
Dragi elevi, să aveți o vacanță în care să găsiți cărți bune de citit, nisip fin și soare blând, urcușuri lejere și coborâri rapide în aventurile pe care le planificați, relaxare și amintiri frumoase (eventual fără prea multe alarme puse dimineața). Ne revedem în toamnă, cu sănătate, mai odihniți și (cine știe?) poate puțini mai mari!
Astăzi o cunoaștem pe Dana Jebelean, profesoară de informatică la Liceul Teoretic din Sânnicolau-Mare, Timiș, și unul dintre profesorii participanți în Mentor Connect By Predau Viitor în 2024.
La final de noiembrie 2024, Dana a conectat-o pe Mihaela Cuziac - Project Manager, mentor SAP România, cu clasele ei de a XI-a și a XII-a.
Liceul Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau-Mare este singurul liceu care oferă specializarea matematică-informatică pe o rază de aproximativ 40-50 km. Elevii fac naveta dintr-o arie geografică extinsă: de la localități apropiate la comune sau sate mai îndepărtate, unde nu există liceu sau nu există această opțiune de studiu.
“Mentor Connect 2024 a fost pentru NOI o fereastră deschisă spre realitatea din domeniul IT, dincolo de teorie și exerciții…. A fost o discuție care le-a stârnit întrebări despre viitorul lor profesional, despre viitorul IA în domeniul tehnic și al programării calculatoarelor și i-a făcut să vadă mai clar unde ar putea ajunge, ca adulți, profesioniști IT”, ne-a spus doamna profesoară.
Mulțumim, Dana! Ești una dintre cei 15 profesori curioși care au participat la ediția pilot Mentor Connect, derulat în octombrie – decembrie 2024 cu sprijinul SAP Labs SEE România.
15 profesori și clase, adică 329 de elevi din orașe mici și sate, s-au conectat cu mentori SAP Labs SEE - pentru 11 dintre clase au fost primele vizite virtuale de acest fel din acest an școlar.
Ai primit scrisoarea de la Hogwarts?? Nu? Nu-i nimic, te așteptăm la noi!!!
Îți reamintim (subtil) cât de buni suntem: 193 - Filologie - 52 locuri 194 - Matematică-Informatică - 26 locuri 195 - Științe ale naturii - 52 locuri
Dragi absolvenți ai claselor a 8-a,
pentru că este momentul să lăsați în urmă gimanziul și să petreceți următorii (cel puțin) 4 ani la liceu, vă dăm câteva vești bune în imaginile următoare!
Azi, 19 aprilie 2024 a fost Târgul Liceelor Timișene, zona Sânnicolau-Mare!
În stil Hogwarts, am dat startul aventurii academice la LTIJ cu o caciulă vrăjită care dezvăluia drumul spre specializarea perfectă pentru oricine accepta provocarea de a o purta. De acolo, după un set de întrebări precise urmate de decizia magică a căciulii, călătoria continuă într-un univers fascinant:
La Matematică-Informatică, am arătat tinerilor minuni digitale! Programarea a devenit un joc de copil, cu demonstrații interactive despre cum să construiești propriul tău joc Snake. Poate următorul Elon Musk e printre noi, cine știe?
La secțiunea Stiinte ale Naturii, experimentele au fost la ordinea zilei! Copiii noștri au adus știința la viață, făcând ca fizica, chimia și biologia să fie mai captivante decât un film de aventuri plin de acțiune!
La Filologie, am dat frâu liber creativității și curiozității! Cu întrebări care te-ar face să te simți ca în mijlocul unei aventuri cu Sherlock Holmes sau Indiana Jones, am transformat studiul literaturii, al limbilor străine, istoriei și geografiei într-o călătorie plină de mister și descoperiri!
La standul revistei "NOI" am adus zâmbete și exclamații de uimire! Cu povești care te făceau să râzi, interviuri care te făceau să te gândești și perspective care te făceau să exclami "wow", am completat distracția și inspirația la târgul nostru!
A fost o zi de neratat, plină de râsete, descoperiri și un strop de vrajă!
Vă invităm să ne împărtășiți aventurile voastre preferate de la Târgul Liceelor în comentarii!
Mulțumiri tuturor! Vă știți voi și vă vedeți în imaginile realizate de Cucov Photography
Cei care ne-ați vizitat vineri, în 19 aprilie, la castelul Nako ați fost deja captivați de zâmbetele strălucitoare și entuziasmul elevilor noștri din echipa de promovare. Te invităm să retrăiești Târgul Educațional al Liceelor cu imagini din culise și momente amuzante.
Clipul pe care Cucov Photography l-a realizat pentru NOI a surprins exact modul în care Liceul Teoretic Ioan Jebelean a dat startul unei călătorii educaționale fascinante pentru anul școlar 2024-2025 și te va purta în lumea noastră plină de energie și descoperiri. De la experimente științifice până la dezbateri pasionate, vei vedea de ce suntem alegerea ideală pentru anul școlar următor!
Fii deci martor la modul în care Liceul Teoretic Ioan Jebelean își încurajează elevii să strălucească și să își urmeze pasiunile!
Mulțumim Iani Cucov! Efortul și creativitatea pe care le-ai investit în acest proiect sunt cu adevărat remarcabile. Clipul a capturat perfect atmosfera evenimentului și a pus în valoare frumusețea și entuziasmul elevilor noștri de la standuri. Ești cu adevărat talentat și suntem recunoscători că ai fost alături de noi în acest proiect!