O scrisoare pierdută la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” Timișoara
Într-o lume dominată de agitație, superficialitate și o goană nebună după nou, integrarea unui clasic, fie el chiar marele Caragiale, reprezintă o provocare colosală. Punerea în scenă a unei noi variante a piesei "O scrisoare pierdută" fără a cădea în capcanele banalității, redundanței sau mediocrității devine o sarcină extrem de dificilă și delicată. Și totuși, actorii Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara au reușit să o facă și să ne cucerească deopotrivă. Cu o delegație remarcabilă ca și număr ( > 5! [factorial] ), am cucerit sala mare a Operei Naționale. Am râs la unison, cu gura până la urechi și am fost cuceriți de farmecul acestui clasic al teatrului românesc. Ne-am simțit cu adevărat bine într-o reprezentație plină de surprize, iar energia contagioasă a actorilor ne-a făcut să ne simțim ca și cum am fost pe scenă alături de ei!
Pentru că ați avut puțintică răbdare .. și ați ajuns cu lectura până în acest punct .. iar eu am avut răgazul necesar pentru a-mi contura o părere despre ceea ce am văzut ieri seară pe scena Teatrului Național din Timișoara, fără a avea intenția sau pretenția unui comentariu literar (este vorba totuși despre ”O Scrisoare Pierdută” și toată lumea ar trebui să o știe .. dacă nu o știți, faceți bine și puneți mâna pe carte) iată deci povestea pe scurt: Suntem în mijlocul unei campanii electorale (ironic, nu-i așa?!?) undeva într-un orășel de provincie. Avocatul Nae Cațavencu se agață de funcția dorită (deputat, desigur) cu dinții și nu se oprește de la nimic pentru a o obține. Așa că-l șantajează pe Tipătescu, prefectul județului, un tip șarmant, cu publicarea la gazetă a unei scrisori de dragoste, pierdută de iubita lui, Zoe Trahanache, soția șefului local al partidului. Zoe profită de toate “armele” pe care le are la îndemână ca să-și convingă iubitul și soțul să cedeze. Exact când crede că a reușit, politica "de la centru" dictează apariția lui Agamemnon (cuceritorul Troiei) Dandanache, un nou jucător în terenul politicii locale. Pe lângă toate acestea, Trahanache, un maestru al jocului politic, nu stă degeaba, iar șantajatorul devine șantajat. În bătaia (la propriu) organizată de polițistul Ghiță Pristanda și ”șeful", Cațavencu își pierde pălăria în care ascunsese scrisoarea incendiară, care, cu ajutorul Cetățeanului Turmentat, ajunge din nou în mâinile frumoasei și nestatornicei Zoe.
Nu ne-au scăpat detaliile care scot încă o dată în evidență talentul regizorului (al regizoarei, ca să fim corecți, Ada Lupu) și al scenografilor. Foarte des este prezent pe scenă un mop și o găleată, am înțeles ideea de insalubritate și modul excelent de a explica starea politicii, chiar și actuale. Personajul Ghiță (Bogdan Spiridon)este savuros, este mare cât tot spectacolul, joacă (din picioare, după cum îi spune și numele) absolut pe tot parcursul piesei după cum îi cântă unul și altul. Servilismul funcționarului public este scos în evidență de tava cu pahare pe care o poartă tot timpul. Cuplul spumos, Farfuridi și Brânzovenescu au tot timpul o traistă / servietă după ei, pregătiți deci oricând pentru ceea ce numim azi traseism politic. Zoe, ee, Zoe, interpretată magnific de Claudia Ieremia, a captat atenția complet. Multitudinea de peruci, în culori diferite, ne-au ajutat să-i înțelegem diversitatea de fațete pe care le-a afișat. Mărturisesc că m-a frapat hamacul de pe scenă de la domițiliul prefectului. Să fie un simbol al confortului sau indolenței, aducând o notă de ironie și umor subtil în contextul intrigilor politice și sociale din piesă? Sau poate sugerează o atmosferă relaxată, contrastând cu agitația din jurul personajelor? Poate reflectă un simbol al trădării sau al lucrurilor ascunse, fiind un potențial loc în care personajele au conversații discrete sau întâlniri clandestine. Mergeți și vedeți piesa și sunt deschisă la discuții pe această temă.
Caragiale rămâne la fel de pertinent în ziua de azi precum era acum 100 de ani. Soțietatea noastră este încă profund coruptă, iar jocurile de culise sunt la fel de omniprezente. La fel ca personajul Trahanache, mulți oameni aleg să vadă doar ceea ce le convine. Prea multe femei optează pentru căsătorii bazate pe confortul financiar, doar pentru a realiza ulterior că au nevoie de mai mult și își caută un Tipătescu. Cetățeanul turmentat poate fi încă oricine, eu sau tu sau noi, toți bieții amețiți, rămași fără variante de alegere, obligați mereu să alegem răul cel mai mic. Și în ceea ce privește trădarea, există aceeași abordare: "Trădare, trădare, dar să știm și noi!"
Mulțumim, Adriana Muntean pentru o seară delicioasă!
Încheierea i-o las tot lui Caragiale ”Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă – noi am râs destul”
Prof. Dana-Marciana JEBELEAN
