Prefata Dana Jebelean

Written by Administrator on . Posted in Ioan Jebelean

Prefața cărții, scrisă de prof. Dana-Marciana JEBELEAN

Astăzi, Teodor Bucurescu ar afirma cu certitudine "nu una, ci patru comori", alături de cele enumerate în prefața cărții, Liceul teoretic din Sânnicolau-Mare și-a câștigat acest loc. De la înființarea sa în anul 1955, schimbând denumiri și localuri, liceul teoretic este responsabil de cultivarea unei înalte ținute intelectuale și morale pentru elevii săi.

Suntem în fața unei cărți scrise de un om a cărui viață a fost strâns legată de evoluția liceului, care a trăit ca elev, ulterior profesor, culminând cu statutul de director, toate evenimentele majore prin care această instituție a trecut. Suntem în fața unei cărți scrise de un profesor de matematică. În mod evident, va fi presărată cu multiple cifre, date statistice, toate evenimentele sunt privite și interpretate din punctul de vedere al realistului Ioan Jebelean.

Se spune că este o onoare să te întorci ca profesor în liceul în care ai fost elev. Într-adevăr, este unul dintre cele mai înălțătoare simțăminte pe care un profesor le-ar putea trăi. De asemenea, este o mare responsabilitate, aceea de a face față reputației profesorilor care au fost, de a face cinste unui liceu cu prestigiu, de a transmite generațiilor următoare o manieră corectă și cinstită de gândire și simțire, de a fi model pentru cei care din bănci te privesc cu ochi pătrunzători oră de oră. Îi mulțumesc tatălui meu pentru că a știut să îmi arate în mult prea scurta perioadă de timp petrecută alături de el în liceul teoretic din Sânnicolau-Mare, ca de la profesor la profesor, importanța de a fi perceput corect de către elevi, pentru că mi-a ghidat primii pași spre catedră, pentru că mi-a dăruit o parte din cunoștințele sale de matematică fiind profesorul meu de matematică în liceu, pentru sfaturile sale din domeniul pedagogiei și metodicii, pentru că mi-a fost alături întotdeauna, pentru că mi-a creat imaginea profesorului la care să mă raportez pe viitor.

Finalizarea monografiei Liceului Teoretic Sânnicolau-Mare mi-a revenit mie. În primul rând pentru a împlini un vis al elevului, profesorului, directorului, tatălui, Ioan Jebelean, în al doilea rând, se impunea ca datorie de suflet la aniversarea a 50 de ani de existență a liceului care mi-a format personalitatea.

Mulțumiri se impun pentru d-na prof. Daniela Bociat, mi-a fost alături în cele mai grele momente, este direct răspunzătoare de faptul că această carte a văzut lumina tiparului, d-nei prof. Maria Mircsov pentru spiritul de organizator exemplar, pentru sfaturile sale, d-nei Veronica Anton, d-nei Adriana Epure, d-nei Mihaela Buzaș pentru ajutorul dat tatălui meu în culegerea informațiilor din arhiva liceului.

Print